
Localizare si acces
Staţiunea turistică Straja este localizată în judeţul Hunedoara, la o altitudine de 1445 de metri, în inima Munţilor Vâlcan, în zona Valea Jiului, la aproximativ 8 km de municipiul Lupeni. Accesul se face dinspre Deva, pe traseul Călan - Haţeg - Petroşani - Vulcan - Lupeni, sau, dinspre Târgu Jiu, pe traseul Petroşani - Vulcan - Lupeni.
Sporturi de iarna
În Straja sunt amenajate 12 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu teleschi. Cinci dintre acestea beneficiază şi de instalaţie de nocturnă, făcând astfel posibilă utilizarea pârtiilor până seara târziu. Prin cele 12 pârtii de schi, staţiunea Straja însumează aproximativ 26 km de domeniu schiabil. Noutăţi absolute: înlocuirea telescaunului cu o telegondolă modernă şi construcţia noului telescaun cu 4 locuri de pe Vf. Straja. Astfel, apar pârtii noi, cea mai lungă fiind Pârtia Straja, care pleacă din Vf. Straja (1868m) şi ajunge la staţia de îmbarcare a telegondolei (750m), având o lungime de 8,1 km.

Descopera Straja vara!
Pe timpul verii se pot organiza drumeţii pe diferite trasee din staţiune şi din jurul acesteia, cu vizitarea Schitului Straja, a Crucii Eroilor, a parcului de aventură, a Cheilor Brăiţei, a Drumului lui Mihai Viteazul, etc.
Alte activităţi: tiroliană, alpinism, rafting pe Jiu, excursii off-road.
Pensiunea noastră organizează şi tabere de vară. Oferta noastră o găsiţi aici!
Vă invităm să descoperiţi Straja vara!